Drochia R-nul Drochia. Atestat la 23 apr. 1777
NOTA STATISTICA . R. Cubolta. Acest sat e situat în partea de nord-est, pe dreapta riului Cubolta. Prin partea de vest a satului trece şoseaua Bălţi-Drochta-Donduşeni-Otaci. Prin partea de sud a satului se înfiripă şi curge liniştit la vale rauleţul Cubolta, care de la izvor pînă aici să tot aibă vreo 4-5 km, iar mai departe, între Drochia şi Şuri, face o curbură nu prea mare pe o vale la fel nu prea întinsă. Curbura şi azi se mai numeşte Cot sau In Cot, iar valea se numeşte Valea Drochiei. Pe această vale a existat cîndva o baltă, care se numea Balta Alcalina. Prima vatră, se zice, s-ar fi aflat pe locul numit La Mătăsăni, apoi a fost mutată mai spre apă, adică spre riul Cubolta. Dacă aşa stau lucrurile, putem conchide că o carte de divan de la Grigore Alexandru Ghica Vodă din cea de a doua domnie a sa, şi anume din 23 apr. 1777, în care sunt vizaţi stolnicul lordache Panaite şi ţăranii Lupul Vieru, Stefan, Ioniţă şi alţii pentru moşiile Arămeni, Mătăsăni şi Valea Drochiei, tin. Soroca, se referă anume la aceste locuri. Apariţia lorin istorie e legată de un caz conflictual, dar pe noi ne interesează mai mult faptul atestării.Cică, mai sus de această curbă a Cuboltei s-au stabilit cu traiul, înjghebînduşi şi bordeiele, cîteva familii de oameni pe moşia unui boier austriac, curţile căruia erau zidite din cărămidă roşie. Din acea curte fastuoasă n-a rămas nici urmă, dar cîmpurile acelea, aparţintnd satului Drochia, şi azi se mai numesc La Curtea Roşie. O legendă, de altminteri ca şi în cazul oraşului Drochia, spune că boierul împreună cu fiul său, care învăţa peste hotare, a mers la o vlnătoare de păsări şi pe aceste întinsuri semipustii au vînat mai multe dropii, care se aciuau în cîrduri mari prin ierburi şi mărăciniş. Intorcînduse mulţumiţi de vînat, au dat de o aşezare omenească, de vreo 30 de căsuţe şi au numit-o Dropa. Deşi e o legendă, ea pare a fi verosimilă. Denumirea s-a prins. Zice-se că aceasta ar fi fost pe la 1788, dar avînd informaţia despre cartea domnească ne face să considerăm ca primă atestare a satului Drochia data de 23 apr. 1777. Pe aceste locuri au trait oameni încă în epoca eneoliticului, fapt demonstrat de arheologi. Apoi şi în cea a bronzului, apoi în timpul imperiului Roman. Cei 8 tumuli funerari sunt o dovadă că războinicii asiatici au prădat şi siliştea de aici. Şi au ars-o. Vechimea docu-mentară a localităţii se confirmă şi prin faptul că, deja pe la înc. sec. XIX, serdarul Gheorghe Donici care tinea moşiile satului intenţiona să construiască o biserică. Dar la 1812, cand Basarabia a fost anexată la Rusia, el s-a refugiat peste Prut. Revine la această idee succesorul său Gheorghe Bărgăuan. In 1828 el solicită şi primeşte încuviintarea Inalt Preasfinţiei Sale Arhiepiscopului Chişinăului şi al Hotinului de a începe construcţia lăcaşului sfînt cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Se indica anume ca biserica să fie construită din piatră şi după modelul bisericii Buna Vestire din Chişinău. Asumîndu-şi această misiune boierul Gheorghe Bărgăuan întreprinde acţiuni efective întru realizarea ei. El îl invită pe arhitectul Anton Vaisman, obţine proiectul de la protoiereul din Bălţi Avram Antonovschi, repartizează (conform ordonanţei Arhiepiscopului Chişinăului şi al Hotinului din 1831) pămînt slujitorilor bisericii, acumulează materiale de construcţie. Edificarea bisericii era planificată la marginea satului, în apropierea cimitirului. In sfîrşit, Tn 1839, primeşte permisiunea gubematorului Basarabiei Pavel Ivanovici Teodorov de a o construi. Dar în 1840 moşia Drochiei este cedată unui bucovinean, anume lui Anton Hulubaş. Gheorghe Bărgăuan se retrage la moşia sa din Căinarii Vechi şi buna sa intenţie se stinge. Pe lîngă faptul regretabil că s-a tărăgănat prea mult construcţia bisericii, nici n-a fost clădită din piatră, după cum se preconizase, ci din birne de stejar. Conform datelor din AnuarulEpis-copiei Hotinului pe anii 1923-1925 biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" a fost construită Tn 1881, unii enoriaşi vorbesc de anii 1870-1876, iar preotul Petru Cucerescu (Tn 2002) susţinea că evenimentul a avut loc în 1878. Data pare a fi cea adevărată, dat fiind că pe un clopot ce s-a păstrat de pe acele timpuri stă imprimat anul: anume 1881. Deci la data cînd s-a comandat şi s-a adus clopotul, biserica era deja ridicată. Edificiul poate fi considerat un vechi monument arhitectonic al secolului XIX. Stejarul a rezistat 120 de ani. Drept că biserica a fost reparată în repetate rînduri. In 1912 temelia bisericii a fost construită din piatră. Satul şi acum mai tine minte numele lui Teodot Tofan, locuitor din sat, meşter şi pictor iscusit. Acest Teodot, nemaigăsind mijloace pentru finisarea lucrărilor de reparaţie, îşi vinde pămîntul, făcîndu-şi membrii familiei argaţi. In 1932 a fost schimbat acoperişul. In 1950 biserica a fost reparată capital, iar în 1961 şi 1971 -partial. Primul preot al satului a fost Mihail Lozinschi. Au urmat Toma Vasilachiev, Gheorghe Spînu, Nicolae Lichimschi, Vladimir Romănescu, Victor Glavan. Acesta din urmă a slujit îndelung (1909-1944), lăsTnd după sine multe fapte bune, rămînînd şi azi în memoria enoriaşilor. După război au urmat Hie Berghic, Alexandru Mihailov, care a înfuntat cu stoicism urmăririle şi persecuţiile securităţii. De la 7 sept. 1952 şipină la 5 febr. 1987 sufletele creştinilor au fost păstorite (pînă la ultima bătaie a inimii sale) de merituosul preot Timofei Vidraşcu. Lui şi credinţei neclintite a oamenilor li se datorează faptul că timp atit de lung şi de crunt al teroarei comuniste, cînd mai toate bisericile basarabene erau devastate şi închise, lăcaşul sfînt din s. Drochia a funcţionat nestingherit, fiind un nucleu al spiritualităţii creştine. Slujind biserica cu har dumnezeiesc Timofei Vidraşcu le-a lăsat urmaşilor rodul unor profunde şi scrupuloase investigate privind istoria bisericii. In 1993 cu osteneala preotului Petru Cucerescu şi din ofranda enoriaşilor a fost înnoit interiorul şi exteriorul bisericii. La oficierea ritualului sfinţirii bisericii a participat Inalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Moldovei.